1 noiembrie 2014

Edit

Balul bobocilor 2014


Aseară am păşit pentru puţin timp în lumea Marelui Gatsby, pusă în scenă de elevii liceului Mihai Viteazul din Ineu. A fost o călătorie în Tule-landia mai mult pentru că majoritatea concurentelor au ales rochiţe cu tul, perfecte după părerea mea pentru 15 ani. De fapt normale pentru orice vârstă pentru că, până la urmă şi eu am purtat o fustă din tul, care mă obsedează ca şi idee de foarte mult timp (deci mai bine purtaţi fiecare gen de haină la timpul ei, ca să nu rămâneţi cu sechele :))).

Balul a fost ok, deşi cam lung după umila mea părere. Am avut parte de o surpriză când intr-unul din momentele speciale o elevă a interpretat o melodie de la Adele. A cântat-o după un paravan, probabil pentru că avea emoţii, dar asta a făcut totul mai senzaţional, mai emoţionant. Adică nu ştiam ce se întâmplă, cine cântă, dacă o să cânte bine sau nu şi până la urmă a fost super ok, a fost un moment deosebit.

Nu am stat la bal până la final pentru că trebuia să ne pregătim de discotecă. Adriana deja ştia de la Timişoara ce urmează să poarte şi alegerea ei nu m-a mirat deloc. A fost sexy, cum mă aşteptam, puţin schoolgirl style, că doar era Halloween, însă din punctul meu de vedere, ceea ce scotea outfitul în evidenţă au fost jambierele, care încă sunt foarte pe val.

Eu vroiam să fiu pisică, dar nu s-a putut aşa cum am vrut eu. Până la urmă am păstrat fusta pe care mi-o doream de foarte mult timp, deşi am avut mari dubii în privinţa ei :))) şi urechile de pisică de la Meli Melo, pe care clar o să le mai port şi cu alte ocazii. 






Ne-a plăcut la nebunie rochia prezentatoarei, a fost genul de ţinută pe care ai vrea să o ai în garderobă neapărat.
Bobocii au fost super simpatici şi talentaţi, iar pe această cale am dori să felicităm câştigătorii balului, care şi-au meritat cu adevărat titlul.









Detalii outfit:
Botine - CCC
Fusta - Terranova
Top - Terranova

P.S. Nu uitaţi de concurs, la care vă mai puteţi înscrie până vineri.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu