27 iulie 2015

Edit

White night



Vineri seara am avut ocazia să participăm la un eveniment cu totul și cu totul deosebit. Cei de la Sfera Timișoarei, împreună cu cei de la Cheers, au organizat prima Noapte albă din Timișoara. 

Noi am ajuns destul de târziu, dar a fost o seară pe care nu o puteam rata, mai ales pentru ca întotdeauna ne-am dorit să participăm la o petrecere cu tematică. Astfel, îmbrăcate în alb, din cap până în picioare, ne-am făcut apariția la Bastion. 

Cadrul a fost unul minunat, muzica pe măsură, iar oamenii puși pe distracție. Am râs, am dansat și am făcut multe poze (abia așteptăm să vedem cele oficiale :D). Adriana a purtat o rochiță din dantelă de la Jennyfer, teniși arginitii și cercei de la Bershka și un plic vintage.

După acest eveniment, așteptăm cu nerăbdare să vedem ce se mai pregătește în Timișoara pentru că anul acesta agenda este plină.

Stay tunned! :P







24 iulie 2015

Edit

Pinka summer contest


Ola, ola, pinka girls and boys!
Stim ca v-am cam parasit vara asta, dar speram ca ne intelegeti. E greu cu caldura si cu visatul la concediu sa te mai concentrezi si la blog. Ca sa nu mai spunem de calatorii si sedintele foto pentru UCCA.
Dar pentru ca vrem sa stiti ca va iubim si ne-am gandit la voi, am pregatit un nou concurs. Am zis ca daca tot au fost zilele noastre si am primit o gramada de cadouri dragute, ar fi cazul sa dam si noi ceva mai departe.
Deci am gasit o fata foarte talentata, Alexandra pe numele ei, realizatoare de bijuterii si mandra posesoare a paginii Handmade by Ale si am rugat-o sa faca ceva dragut pentru voi, dar sa se incadreze in spiritul pinka.
Asa a aparul colierul pe care il vedeti in poze si care este premiul concursului nostru.

Ca sa participati la concurs trebuie sa indepliniti urmatoarele cerinte, extrem de simple:

1. Dati like paginii noastre de Facebook - Living la vida pinka

2. Dati like paginii de Facebook Handmade by Ale

3. Dati un share public acestui articol pe Facebook

4. Lasati un comentariu cu numele vostru la acest articol pentru a va anunta participarea la concurs

Acestea fiind spuse, trebuie sa mai stiti ca perioada de desfasurare a concursului este 24 iulie - 20 august (pentru ca e vara si nu prea stam pe net). 
Succes!



20 iulie 2015

Edit

Party is our middle name




Ce este vara fără o petrecere la piscină? 
Nimic, practic!
Deci în una dintre puţinele sâmbete estivale în care am fost împreună, am ajuns să vedem şi noi L'Excess Outdoor Alaska, un club aproape de Deva. Nu ştiam la ce să ne aşteptăm, dar am fost foarte plăcut surprinse. Cadrul era perfect, muzica absolut genială, iar noi, deşi putin obosite, am intrat în atmosferă.

Club outfit:

Jeans: Bershka
Top: Stradivarius
Heels: Leonardo
Earrings: Bershka










16 iulie 2015

Edit

My friend is growing up


Nu stiu cum a fost majoratul tau, dar al meu sigur a fost cu mult diferit de cele de azi. Parca mi-as dori sa mai fac si eu 18 ani o data :)). Alina a avut o super petrecere si nu o zic doar asa pentru ca imi e prietena, dar totul a fost atat de dragut, incepand de la look-ul ei de adevarata domnisoara stilata, pana la masa superba cu dulciuri si fructe, sala atat de vesel decorata si atmosfera super tare la care au contribuit colegii si prietenii ei.
Nu m-am putut abtine sa nu fiu putin rautacioasa cu unele tinute ale fetelor, dar in general am vazut rochite dragute, de vara, si vreo doua perechi de sandale ce mi-au facut cu ochiul. Tinutele baietilor nu prea le-am comentat penru ca pentru ei e mai usoara alegerea unei tinute pentru o petrecere decat pentru noi fetele, deci in general au fost ok. In schimb, nu pot sa nu spun cat de draguta a fost rochita Alinei, care o avantaja din multe puncte de vedere si cu care cu siguranta a reusit sa iasa in evidenta.
Rochia Andrei a fost facuta la comanda pentru ca ei ii plac doar creatiile unicat si, ca de obicei, a reusit sa iasa in evidenta. Daca va intrebati cine reuseste de fiecare data sa-i transpuna in realitate toate ideile in materie de look, este vorba despre doamna Florica Cozea, din Timisoara. 
Eu am ales sa port o rochita alba, lejera, de la Stradivarius, pentru ca stim cu totii ca albul e culoarea vedeta a sezonului,  pe care am asortat-o cu o pereche de sandale rosii, de la Bershka, foarte comode, avand in vedere ca am dansat pana dimineata la 5. In materie de accesorii am purtat doar o pereche de cercei candelabru, tot de la Bershka.










 





15 iulie 2015

Edit

Shop my closet - the blue dress


După foarte mult timp am decis să mai fac și eu puțină ordine în dulap. Ca orice femeie, am o grămadă de haine pe care nu le mai port, mai ales rochițe. Și ce faci cu hainele drăguțe pe care le-ai purtat o singură dată? Le dai mai departe, evident.
Așa că am decis să inițiez și eu o campanie de genul Shop my closet. Și cum puteam deschide mai bine secțiunea decât cu o rochiță drăguță de la Stradivarius.
Deci, dacă vă face cu ochiul, vă aștept pe pagina Living la vida pinka pentru mai multe detalii. 








9 iulie 2015

Edit

Just believe



Summer outfit:

Top: H & M
Shorts: H & M
Necklace: H & M
Glasses: H & M
Flat sandals: CCC











7 iulie 2015

Edit

Keep calm I'm still young


Mai am atât de puţin până schimb prefixul şi totuşi mă simt aşa de mică :)). Poate şi pentru că am în jurul meu persoane mai mici decât mine şi persoane pline de viaţă ca şi mine, care nu îşi arată deloc vârsta.
Mă simt mai fericită ca niciodată şi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt sănătoasă şi am aşa oameni frumoşi lângă mine.
Nu pot spune că anul aceasta ziua mea a fost cea mai frumoasă pentru că în fiecare an ceva o face specială şi rămâne în sufletul meu ca o amintire de neegalat.
Nu am lăsat clubul anul aceasta pentru că din cauza vârstei m-aş fi saturat :)) NO WAY! :)) ....Doar că anul aceasta e foarte caldddd şi la pădure la Ineu a fost cât de cât respirabil aerul.

Mulţumesc pentru tricoul meu drăguţ Bershka, primit cadou, pe care l-am asortat cu o pereche de pantaloni scurţi foarte lejeri tot de la Bershka. Probabil aţi observat un tatuaj la mine pe mână, ceva ce e foarte în trend vara asta, dar despre care vom vorbii într-o postare viitoare.