Se afișează postările cu eticheta andra. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta andra. Afișați toate postările

27 mai 2015

Edit

Forza ZU - Sibiu 2015


După cum am mai spus, Forza ZU este cel mai mare concert la care am fost până acum, eu cel puţin pentru că Adriana a fost si cand Forza ZU a fost în Timişoara. Ne-a impresionat atmosfera creată, dar şi mai mult ne-a impresionat numărul mare de artişti prezenţi. Am aşteptat cu nerăbdare să vedem cine ce cântă şi ce vestimentaţie poartă. Şi, după cum era de aşteptat, am avut preferatele noastre.
Cel mai mult ne-a plăcut ţinuta lui Ruby. A fost genială. Dar cea mai adorabilă a fost Andra şi burtica ei. Ne-a plăcut şi salopeta purtată de Raluca şi nu am putut să nu remarcăm ţinutele ce aduceau puţin a carnavalul de la Rio (cum a fost cea purtată de Lidia Buble sau ţinuta Otiliei). Ada părea zână, iar Delia nu a renunţat la pălăriile care au devenit semnatura ei în materie de vestimentaţie, în timp ce Carmen, deşi foarte emoţionată, a avut un costum de scenă care ne-a placut foarte mult. Antonia a fost frumoasă ca întotdeauna, chiar dacă a ales o pereche de pantaloni de camuflaj ce nu prea se asortau cu ce purta în partea de sus, iar Andreea Bănică a mers pe o ţinută îndrăzneaţă din piele.

În ceea ce priveşte domnii, au fost în general destul de sobrii (mai putin Daniel Iordachioaie care a ales nişte pataloni super roşii). Cel mai mult ne-au plăcut tricourile marcă proprie a celor de la BUG Mafia şi cele Forza ZU purtate de Buzdugan şi Morar (ne-ar fi plăcut să se comercializeze sa putem avea şi noi).
Care este ţinuta voastră preferată de la Forza ZU?





































19 august 2014

Edit

A Bucharest wedding


Mult timp am fost sigură că în weekendul care tocmai a trecut o să merg cu Adriana la nunta Ionelei. Apoi au intervenit neamurile şi a trebuit să îmi schimb planurile, ajungând la nunta Monicăi şi a lui Dan. A fost prima mea nuntă de Bucureşti şi o experienţă cu totul deosebită, în special datorită naşului care, fiind scoţian, a ţinut să-şi păstreze tradiţia şi să poarte costumul tradiţional într-o zi atât de specială.
Aş spune că naşul a fost senzaţia serii, dar adevărul este că toată seara a fost excepţională: Salonul Sofia de la Reyna Events a fost extraordinar, aranjat simplu, dar elegant, muzica a fost foarte bună (spectacolul de fapt pentru că au fost câteva numere, nu doar un cântăreţ), am avut open bar :D, mâncare sofisticată şi cele mai cute mărturii (bine că nu am mai primit bomboane din alea care deja sunt o idee expirată :)))

Rochia Monicăi a fost superbă, dar mie cel mai mult mi-au plăcut pantofii şi la nebunie buchetul.


Şi mai cute a fost domnişorica de onoare, nu doar datorită rochiţei, ci şi a feţişoarei de şoricel.





Şi pentru că evenimentul a fost unul de familie, a fost prezentă şi mama Şerica :D (bunica mea).




Mireasa a învăţat să cânte la vioară :))).



Ambele mele rochiţe au fost realizate la comandă de către tanti Ica. 
Plicul este de la Meli Melo.
Sandalele crem: Deichmann
Sandalele negre: Leonardo
Colierul este din oase de cămilă, adus de mami din Israel :D.

4 aprilie 2014

Edit

Pentru ca Andra!


Este una dintre cele mai cunoscute si mai iubite interprete de la noi. Fiecare melodie noua este un hit. Dar ceea ce o scoate in evidenta este stilul desavarsit si viata destul de linistita pe care o traieste. Adica nu o sa citesti probabil nicaieri ca vaaai, Andra a facut nu stiu ce si nu stiu ce. 

Andra este un model pozitiv intr-un peisaj monden care duce lipsa de asa ceva. De ce am ales tocmai ziua de azi pentru a publica rochiile ei care ne inspira? Pentru ca aseara a fost prima editie a ZU Music Awards si Andra a castigat cele mai multe premii dintre toti nominalizatii (4 mai exact). O adevarata performanta in conditiile in care premiile au fost acordate in functie de voturile publicului.

Deci, Andra, continua sa ne inspiri cu muzica, dar si cu tinutele tale.