21 aprilie 2015

Edit

We have the winners


Uite că a venit şi ziua să aflăm fericiţii câştigători ai concursului nostru cu papione. Îi mulţumim încă o data lui Caius pentru superbele papioane şi sperăm să mai colaborăm şi pe viitor.
Pe câştigători îi rugăm să ne contacteze într-un mesaj pe pagina noastră de facebook pentru a putea intra în posesia premiului.
Papioanele vor fi date în funcţie de ordinea pozele de la concurs şi în funcţie de cum a ales programul ordinea câştigătorilor. Astfel: Oana Mang va primii papionul în carouri, Roxana Peti papionul cu flori, Larisa Cristian papionul cu mustăţi şi Alex Ovi papionul albastru.
Vă mulţumim tuturor pentru participare şi vă mai aşteptăm şi pe viitor! V-am pupat!

20 aprilie 2015

Edit

Larisa's 18th birthday

 

De unde să încep? 

Da, habar nu am cum reușește Adriana să stea tot timpul la poze, să zâmbească, să se poziționeze, să mă mai suporte și pe mine, câte o oră, pentru că eu, după 10 poze eram terminată psihic. 

Dar am făcut-o și pe asta pentru că mi-a plăcut super mult cum eram îmbrăcată, pentru că vroiam să îmi amintesc de majoratul Larisei și pentru că am atât de puține momente în care chiar mă străduiesc să mă aranjez, încât nu aș fi putut să îl las pe acesta să treacă fără să îl imortalizez.

Așa că sâmbătă seara, după 2 ore de pregătire și mult mai multe ore de planificări, eram pregătită pentru majoratul Larisei. Eram hotărâtă să port pantaloni și am decis să merg pe mână unui top pe care îl am de ceva timp în garderobă, dar care mă tot trimite cu gândul la Coachella și știți deja că sunt obsedată de festival :D. So boho it was.

La majorat m-am distrat maxim. Larisa a fost super drăguță și am invidiat-o maxim pentru freză. O să îi fur ideea dacă și reușesc vreodată să ajung la lungimea necesară a părului :P. Aș vrea să îi mulțumesc pentru invitație și pentru frumoasele amintiri cu care am rămas. De asemenea, trebuie să îi mulțumesc lui Sergiu Andrășoni pentru pozele de la eveniment și Alinei pentru că m-a suportat acasă. 











Outfit details:

Trench - Custom made by Ica Cozea
Earrings - H&M loves Coachella
Watch - Daniel Klein
Necklace - Camaieu
Ankle boots - CCC
Clutch - UCCA

16 aprilie 2015

Edit

Dreaming of Coachella


Dacă stați acum și vă întrebați ce este Coachella, have no fear, o să vă explic eu pentru că este destul de puțin probabil să fiți auzit de el. Nici eu nu aș fi știut dacă nu urmăream The blonde salad de atâta timp și cu atât de mare atenție. 
Coachella este un festival muzical ce se desfășoară în California și la care participă toate celebritățile. Everyone who is anyone merge la Coachella și nu ca să cânte, ci mai ales ca să fie văzut acolo. Coachella este the place to be atunci când are loc și chiar mi-aș dori să ajungem și noi, cândva, acolo (râdeți dacă vreți, dar când o să postăm de la Coachella mai vorbim :))).
Cum încă nu am ajuns la stadiul de Coachella, tot ce pot face este să visez la festivalurile la care mi-am propus să merg anul acesta: Route68 Summerfest și Untold, dar și la Forza Zu, unde vrem să facem un pinka road trip :D.
Până atunci, vă las cu niște ținute extrem de drăguțe, boho, perfecte pentru sezonul cald, cu care s-au făcut remarcate vedetele la Coachella.












15 aprilie 2015

Edit

I feel pink



RO: Azi suntem fericiţi :). Azi purtăm culori. Azi ne bucurăm de flori şi de puţinele raze de soare pe care ni le oferă primăvara. Azi sunt PINKa pe bune :D. Azi purtăm balerini ca să forţăm vara. Azi natura ne face să zâmbim şi să uităm de griji şi că s-a terminat mini vacanţa de Paşti. Azi e verde în jur şi miroase a lalele. Azi purtăm coroniţă din păpădii ca să ne amintim de copilărie. Azi am voie să mă joc, să fac piruete, să mă cred balerină.

AZI mi-e dor, te iubesc şi sunt fericită! :)

EN: Today we are happy. Today we wear colors. Today we enjoy the flowers and the sunshine that comes with spring. Today we really are PINKa. Today we wear flats and we try to summon summer. Today nature makes us smile and forget all our worries, including that our short Easter break is already over. Today everything is green and smells like tulips. Today we wear dandelion crowns and feel like children again. Today I can play and spin and pretend that I'm a ballerina. 

Today I miss you, I love you and I'm happy!


Spring outfit:

Blouse: H & M
Leggings: Bershka
Earrings: Meli Melo
Flats: Auchan






















14 aprilie 2015

Edit

I've got the blues for you


Hristos a înviat!

RO: Am sărbătorit Paştile acasă, la Ineu, cu familia mea şi spre marea mea bucurie am avut parte de o vreme superbă.
Primăvara mi-a dat în sfârşit voie să îmi etalaz sacoul albastru de la Pull & bear pe care îl primisem cadou de aproximativ o luna. 
Pentru duminica Paştilor am ales să port o ţinută puţin mai sobră în comparaţie cu ceea ce v-am obişnuit să mă vedeţi îmbrăcată. Am ales o rochiţă neagră de la H&M, botinele negre de la Deichamann, sacoul despre care vorbeam mai sus, o pereche de cercei cu simbolul crucii de la Orsay şi un plic într-o altă nuanţă de albastru de la Stradivarius.

Ce părere aveţi despre outfitul meu de Paşti?

EN: I celebrated Easter at home, in Ineu, with my family, enjoying some of the best days of the year so far, with an amazing weather.
Spring finally came and with it my opportunity to show off  my new Pull & bear jacket that is a gift from a very special persona. 
This Sunday, taking into consideration that it was Easter, I decided to wear something a bit more serious than I was used to wearing. I decided on a little black dress from H&M, black ankle boots from Deichmann, my lovely jacket that I was just telling you about, silver earrings with crossed form Orsay and my little cluth from Stradivarius, blue to match my jacket.

What do you think about my outfit?










11 aprilie 2015

Edit

Easter outfit 2015


Outfit : H & M





7 aprilie 2015

Edit

UCCA fashion


RO: Finally, sunt aici! Dacă nu aţi avut răbdare să căutaţi pozele pe site-ul UCCA, le puteţi vedea aici. 
Adriana a avut oportunitatea de a se alătura brandului UCCA pentru o şedinţă foto specială. A prezentat articole inedite, unice, care ar scoate pe oricine din anonimat. Am avut amândouă ocazia de a vedea, în avanpremieră, accesoriile ce vor fi în curând disponibile pe site. 
Cât de bine ne-am simţit la această şedinţă foto ştiţi deja. Am vrea să le mulţumim Claudiei şi lui Horaţiu pentru poze. 
Acum suntem curioase ce vă face cu ochiul din produsele prezentate de Adriana :D.

EN: They are finally here! If you didn't have the time or the patience to look for Adriana on the UCCA website, you can se most of her looks here. 
Adriana had the opportunity to join UCCA for a special shoot. She modeled some pretty unique pieces, that can make stand out in a crowd. And we both got the chance to see first hand some pretty amazing accessories that will soon be available on the site.
You already know we had a great time at the shoot so we just have to say thank you to Claudia and to Horatiu for these amazing pictures. 
Now tell us, which outfit is your favorite?