27 iulie 2015

Edit

White night



Vineri seara am avut ocazia să participăm la un eveniment cu totul și cu totul deosebit. Cei de la Sfera Timișoarei, împreună cu cei de la Cheers, au organizat prima Noapte albă din Timișoara. 

Noi am ajuns destul de târziu, dar a fost o seară pe care nu o puteam rata, mai ales pentru ca întotdeauna ne-am dorit să participăm la o petrecere cu tematică. Astfel, îmbrăcate în alb, din cap până în picioare, ne-am făcut apariția la Bastion. 

Cadrul a fost unul minunat, muzica pe măsură, iar oamenii puși pe distracție. Am râs, am dansat și am făcut multe poze (abia așteptăm să vedem cele oficiale :D). Adriana a purtat o rochiță din dantelă de la Jennyfer, teniși arginitii și cercei de la Bershka și un plic vintage.

După acest eveniment, așteptăm cu nerăbdare să vedem ce se mai pregătește în Timișoara pentru că anul acesta agenda este plină.

Stay tunned! :P







Related Posts:

  • Corfu part III: back in Corfu Town RO: După cum vă spuneam, m-am îndrăgostit de Corfu Town aşa că mi-am mai rezervat încă o zi pentru a mă plimba prin superbul oraş grecesc. De această dată, am renunţat la rochiţă şi tocuri şi am ales o ţinută foarte lej… Read More
  • Azi am chef de mare... RO: Azi mi-e dor de Grecia. Azi mi-e dor de mare. Azi, deşi e cald, vreau să fie iar vară. Azi mi-e dor de croaziere. Azi mi-e dor să înot. Azi vreau să îmi amintesc cât a fost de frumos vara asta. Deşi eu nu … Read More
  • Corfu part II: When in Corfu Town După cum v-am promis, am revenit cu poze din concediul meu din Grecia. Am ales cu greu câteva, pentru că nu puteam umple blogul cu sutele de poze realizate în acele locuri superbe. Cam aşa a început totul...cu o hartă a… Read More
  • Corfu part I: summer love RO: Dragii mei, a trecut o săptămână de când m-am întors din Grecia şi îmi cer scuze că v-am cam ignorat aşa puţin, dar să ştiţi că mi-a fost dor de voi, mi-a fost dor să scriu şi abia aşteptam să vă povestesc pe un… Read More
  • Once upon a sunny Saturday Am facut pozele astea acum atâta timp încât abia ne-am mai amintit de ele. A fost chiar dupa majoratul Alinei, când Adriana a avut ocazia să viziteze Hațegul ziua, deși nu e cine știe ce de vizitat. Totuși, cum o aveam p… Read More

Un comentariu: