21 decembrie 2014

Edit

Să cânte trompetele


"Să cânte pe strada mea, // Să cânte pe strada ta,
Să cânte trompetele, // Să acopere liniștea…"


Adriana are dreptate, că nu am făcut mai multe poze în Epic este numai vina mea. Tot timpu mă lungesc şi când e vorba la sfârşit nu mai facem poze. Dar de azi, când ajungem undeva, pac-pac! poze, după care party time :)).
Să ajung la subiect totuşi, aseară am ajuns să mergem, pentru prima oară, în Epic. Auziserăm multe poveşti, dar nu am avut, până acum, ocazia să şi mergem aici. Ne-am gândit mult cu ce să ne îmbrăcăm, am avut aşteptări mari, iar într-un final ne-am dat seama că este un local drăguţ, dar nu clubul extra fiţos la care ne-am fi aşteptat. 
Nu am stat foarte mult pentru că eram destul de obosite, dar a fost suficient ca să admirăm decorul, să ne facem o părere despre muzică (a fost mai mult pe gustul meu decât al fetelor), despre preţuri şi să concluzionăm că ar fi drăguţ să mai mergem.
Pentru această ieşire, Adriana s-a inspirat din Marele Gatsby şi a mers la sigur cu o rochiţă neagră, cu paiete şi un colier statement. Iar pentru o pată de culoare, a ales un accesoriu albastru pentru păr şi pantofi albaştri. 





Detalii outfit:
Rochie - e-X-cess
Colier - H&M

Related Posts:

  • Să cânte trompetele "Să cânte pe strada mea, // Să cânte pe strada ta, Să cânte trompetele, // Să acopere liniștea…" Adriana are dreptate, că nu am făcut mai multe poze în Epic este numai vina mea. Tot timpu mă lungesc şi când e vor… Read More
  • That Christmas mood "E vremea colindelor, e vremea colindelorVeniţi cântaţi şi vă bucuraţi Crăciunul în casă aşteptaţiE vremea colindelor, e vremea colindelor E seara sfântă şi nu uita Crăciunul e în inima ta." Nu ştiu ce să spun de… Read More
  • The little black dress RO: Dacă există ceva absolut obligatoriu în garderoba oricărei femei, acel ceva e rochia neagră. Practic, micuţa rochie neagră te scoate din orice încurcătură. E exemplul suprem de eleganţă clasică. O poţi purta la nun… Read More
  • Throwback: New Year's Eve Ştiţi că eu mă mobilizez mai greu când sunt la Sălaş. Deci nu e nici o mirare că am ajuns să scriu despre Revelion abia pe 2 ianuarie, nu? :))) Dar trebuie să înţelegeţi că orice petrecere implică şi o perioadă de recup… Read More
  • Leopard inspired Imprimeul leopard este în continuare la putere, dând la iveala latura sălbatică a femeilor care îl poartă. Şi cum mă gândeam la o haină mai provocatoare, m-am jucat puţin şi iată cu ce aş purta eu leopard printul: 1.… Read More

2 comentarii: