6 octombrie 2014

Edit

UCCA event


Belive it or not, despre evenimentul acesta am aflat de la un băiat. 
Dap!
Şi eu am fost surprinsă când am ajuns în Cuib D'Arte şi am văzut ce chestie super faină au organizat cei de la UCCA şi prietenii lor. Atmosfera era absolut genială, lejeră şi aşa boemă de-a dreptul, iar oamenii super prietenoşi. Eu am fost pe fugă toată ziua şi îmbrăcată în consecinţă, dar Adriana s-a pregătit ca o adevărată fashionista. Mi-a plăcut la nebunie outfitul ei şi cum a integrat pălăria. Am rămas cu gura căscată când am văzut-o. 

Şi cum era deja aranjată, nu a vrut să i se împletească părul nici să fie machiată, ci a probat una dintre rochiţele expuse pentru a putea participa la concurs (dacă doriţi, o puteţi vota aici). Eu am mers în primul rând ca să fiu răsfăţată şi am aşteptat cuminte la coadă ca să-mi împletească o fată super drăguţă părul (habar nu am cum a reuşit să scoată aşa împletitură cute din părul meu puţin :))), iar apoi la machiaj, de care se ocupa Adela Zane. A fost prima mea experienţă cu un make-up artist  şi trebuie să vă spun că mi-a plăcut la nebunie, atât procesul în sine, cât şi rezultatul. Chiar nu credeam că ochii mei pot fi scoşi aşa în evidenţă :P.

Întregul eveniment a fost o premieră pentru noi, dar sperăm să repetăm experienţa cât de curând. Singura problemă este să aflăm despre evenimente în timp util, deci dacă aveţi vreo sugestie, feel free to share. 

O parte de fotogrofii le-am furat de pe pagina oficială a celor de la UCCA pentru că erau super drăguţe. Sperăm că nu o să se supere pe noi şi că o să ne mai invite cât de curând la un alt fashion lounge. 


Cât despre outfitul Adrianei, fusta este Pull and Bear, topul H&M, botinele Deichmann, iar pălăria Terranova.








Related Posts:

  • That's awesome Nici măcar nu ne mai mirăm de căldura din zilele astea. Avem parte de o vreme nebună, nebună de tot. Dar noi chiar ne bucurăm pentru că iubim din tot sufletul vara şi căldura.  Astăzi ne-am plimbat puţin prin parcu… Read More
  • Business meeting Ieri am avut şedinţă. Până acum nu am mai avut aşa ceva, dar Adriana a vrut să facem ceva mai oficial şi chiar mi-a plăcut :))). Mai ales pentru că şedinţa noastră a inclus prăjitură şi Cola :D Probabil vă întrebaţi de c… Read More
  • La piscina Hello summer!!! Cand in sfarsit am crezut ca am gasit o zi fara ploaie, numai buna de strand, planurile ne-au fost date peste cap de niste nori aparuti din senin, urmati de o furtuna, pe care nici macar cei de la meteo n… Read More
  • Blue sunday A fost o vara tare capricioasa anul acesta, dar in Timisoara evenimentele de tot felul nu ne-au lasat sa ne plictisim. Asa ca duminica, dupa cum stiti deja, am participat la Zilele Timisoarei. Eu am ajuns mai tarziu, dar… Read More
  • A Bucharest wedding Mult timp am fost sigură că în weekendul care tocmai a trecut o să merg cu Adriana la nunta Ionelei. Apoi au intervenit neamurile şi a trebuit să îmi schimb planurile, ajungând la nunta Monicăi şi a lui Dan. A fost prima… Read More

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu